luni, 22 februarie 2010

Tom si Jerry versus muzica românească (Episodul 3)

Episodul 3: Duelul Vedetelor

duminică, 21 februarie 2010

Tom si Jerry versus muzica românească (Episodul 2)

Episodul 2: Tom dansează pe manele

Tom si Jerry versus muzica românească (Episodul 1)

Credeaţi că aţi văzut toate episoadele din Tom şi Jerry? Noi propunem un nou sezon: Tom şi Jerry versus muzica românească.

Episodul 1: Uncle Pecos cântă ... fără număr, fără număr, fără număr, fără număr, fără număr, fără număăăăăăăăăăăăăăr ... MANELE!

sâmbătă, 20 februarie 2010

Atacuri cibernetice din China si Europa de Est

Două instituţii de învăţământ din China ar fi responsabile de atacurile online asupra Google şi a altor zeci de corporaţii, una dintre instituţii fiind apropiată de armata chineză, relatează, vineri, The New York Times, care citează surse din cadrul anchetei.

Astfel, atacurile ar fi fost lansate cu scopul de a fura coduri, secrete comerciale
şi pentru a intra în posesia unor e-mail-uri ale activiştilor chinezi pentru drepturile omului. Conform surselor amintite atacul a început încă din aprilie 2009 şi nu după câteva luni aşa cum s-a presupus iniţial. Printre zecile de companii vizate de atac s-a numărat şi Google, care a şi anunţat acest lucru la 12 ianuarie.

Până de curând indiciile sugerau că atacul ar fi provenit de la servere localizate în Taiwan, însă mai mulţi experţi în securitatea electronică, printre care şi anchetatori de la Agenţia Naţională de Securitate, au reuşit să identifice sursa atacutilor.

Potrivit surselor din cadrul anchetei, Universitatea Shanghai Jiaotong şi Şcoala Profesională Lanxiang sunt instituţiile implicate. Conform probelor adunate de un contractor al armatei americane, care a avut parte de aceleaşi atacuri ca şi Google, ar exista o legătură cu o anumită clasă de informatică, la care preda un profesor ucrainean.

Unul dintre cele mai avansate programe de informatică este deţinut de Jiatong. Studenţii instituţiei câştigaseră în urmă cu câteva săptămâni un concurs de programare organizat de IBM, în faţa reprezentanţilor Universităţii Stanford dar şi a altora de prestigiu.

Şcoala profesională Lanxiang, situată în estul Chinei, provincia Shandong, a fost înfiinţată cu sprijin militar, şi are ca scop pregătirea informaticienilor pentru a lucra în armată. O companie apropiată de Baidu, cel mai important motor de căutare din China, controlează reţeaua de calculatoare a şcolii.

Joi, un alt atac informatic de mari proporţii a fost dezvăluit de o companie de securitate informatică. 74.000 de calculatoare din 196 de ţări au fost afectate. Potrivit informaţiilor făcute publice de AFP, se pare
că atacul a fost declanşat din Europa de Est.

Cele mai afectate state au fost Mexic, Arabia Saudită, Egipt, Turcia şi SUA. Un raport făcut public de compania NetWitness arată că primele informaţii legate de acest atac datează din martie 2009 şi că hackerii exploatează mai ales lacunele sistemelor de operare XP şi Vista.

Sursa: Antena3.ro

Plec pe Marte - Smiley featuring Cheloo


Single-ul "Plec pe Marte" este piesa cu cea mai spectaculoasa evolutie in topul difuzarilor radio pana in acest moment. Videoclipul va fi cu siguranta pe masura, povestea fiind inedita: cele doua personaje - Smiley si Cheloo - gasesc solutia pentru a-si rezolva problemele.

"Plec pe Marte" face parte din primul volum al noului album Smiley "Plec pe Marte Vol. 1 Acustic" ce va fi lansat in martie impreuna cu Gazeta Sporturilor. Al doilea volum al albumului "Plec pe Marte Vol. 2 Electro" se va putea gasi pe piata la o saptamana de la lansarea primului, impreuna cu aceeasi publicatie.

Lansarea celor doua volume ale noului album Smiley va avea loc pe 1 aprilie la Sala Palatului, intr-un concert ce nu va trece neobservat, in stilul cu care Smiley deja ne-a obisnuit.

Trageți şi voi puţin cu ochiul la noul teaser:

 

duminică, 14 februarie 2010

Andrei Pleşu: "Tutuiala"

Tutuiala

Tutuiala e la modă. E semnul cordialităţii de gaşcă, al democraţiei victorioase, al sociabilităţii "americane". De vreme ce you e şi "tu", şi "dumneavoastră", e musai să profităm şi să ne tutuim. Dovedim astfel că sîntem "branşaţi", actuali, globalizaţi. Nu avem prejudecăţi, nu umblăm cu discriminări şi cu fasoane. Ne tutuim. Sîntem de-o teapă. Prieteni. Ne-am născut ieri. E perfect normal ca un reporter de televiziune să meargă cu microfonul pe stradă şi să-i tutuiască pe trecătorii cu care vrea să stea de vorbă, deşi îi vede pentru prima oară. E normal ca profesorul universitar să-şi tutuiască studenţii. E normal ca un politician furios să-şi ia adversarii "la per tu". E normal ca pe plajă, la discotecă, la emisiunile de divertisment, toată lumea să tutuiască pe toată lumea. În aceste condiţii a folosi brusc apelativul "dumneavoastră" devine injurios. "Dumneavoastră" se spune numai în băşcălie, numai cînd vrei să-ţi exprimi antipatia, neîncrederea, dispreţul. "Normală" e doar tutuiala. Dar şi ea are, de fapt, subterane complexe. E tutuiala macho, a masculului băţos faţă de fetiţe fragede sau demimondene interlope. (Îmi amintesc de modul inadmisibil în care dl Radu Moraru o tutuia pe invitata sa Cicciolina, ca şi cum ar fi agăţat-o după colţ.) Există tutuială "de platou", prin care moderatorul-satrap sau moderatorul-vedetă îşi etalează autoritatea, tutuiala poliţienească, a agentului de circulaţie care te trage de urechi, tutuiala prin care şeful îşi domină subalternii, tutuiala rutieră cu care se încondeiază reciproc şoferii isterici, tutuiala uzurpatoare, prin care naturile subalterne vor să se insinueze în lumea bună (dl Emil Constantinescu spunîndu-i "Václav" lui Havel), tutuiala războinică ("boule"), ironic-protectoare ("drăguţă...") sau tovărăşească ("măi, dragă"). De la obrăznicie la nesimţire, de la proastă-creştere la dezinhibare primară, de la aroganţă la egalitarism, tutuiala acoperă un larg spectru al patologiei sociale. În mod paradoxal, ea îşi subminează propria legitimitate: cînd te poţi tutui cu oricine, cînd tutuiala devine o deprindere curentă, prestigiul şi miracolul tandru sau camaraderesc al lui "tu" se degradează. În mod normal, la "tu" trebuie să ajungi; printr-o delicată chimie a afectelor, printr-un răbdător spor de încredere şi printr-o reciproc consimţită afinitate. "Tu" este un mod de a reformula - în condiţii de intimitate - instituţia respectului. Dimpotrivă, inflaţia tutuielii instituie diferenţa, stereotipia, griul. Spaţiul dintre oameni devine monoton, ierarhiile se şterg, nuanţele sufleteşti ale comunicării devin irelevante. Tutuiala reduce totul la orizontală. În aparenţă, ea face dialogul mai direct, în realitate, îl sărăceşte.
Din cînd în cînd, mi se pare că o mulţime din relele cotidiene sînt rezultatul unei proaste administrări a tutuielii, efectul exceselor ei. Guvernanţii îi tutuiesc cu autoritară nonşalanţă pe gazetari, gazetarii îi tutuiesc sprinţar pe guvernanţi, miniştrii tutuiesc instituţiile, instituţiile îi tutuiesc pe cetăţeni, cetăţenii se tutuiesc între ei şi toţi laolaltă ne tutuim cu Europa. Diferenţele, demnităţile, eticheta, protocolul - sînt demodate. Ne scufundăm în omogenitatea lui "tu", iar "tu" evoluează semantic spre "nimeni". Nu ne-ar strica un pic de ştaif. Nu ne-ar prinde rău o scurtă epidemie de politeţe.


Sursa: dilemaveche.ro

Comunicat de presă(pamflet)

GUVERNUL ROMÂNIEI
 
Comunicat de presă
 
Din cauza reducerilor bugetare recente şi a creşterii preţului electricităţii, gazului, motorinei, benzinei şi uleiului, luminiţa de la capătul tunelului a fost stinsă!  
Ne cerem scuze pentru neplăcerile cauzate!

Verifică tema copilului!

Niciodată nu dai importanţă temelor copilului tău pentru că eşti mai tot timpul ocupat(ă) cu serviciul. Citeşte scrisoarea unei mame care nu a verificat tema la engleză a fetiţei sale.

 



Dragă Dnă Popescu,

Doresc să clarific faptul că nu sunt și nici nu am fost vreodată dansatoare la bară. Lucrez la Bricostore și i-am spus fiicei mele Ioana ce săptămână de coșmar a fost săptămâna trecută, înainte de viscol. I-am spus că am vândut fiecare lopată pe care o aveam în stoc. Şi apoi am mai găsit încă una în depozit și câțiva clienți se certau care să o cumpere. Desenul Ioanei NU ma înfățișează dansând la bară. Trebuia să mă prezinte ca vânzând ultima lopată pe care o aveam la Bricostore. De acum înainte îmi voi aminti să verific mai riguros tema Ioanei înainte de a o preda.

Cu stimă,
Dna Ionescu

joi, 11 februarie 2010

O nouă amânare pentru RAFO


Procesul RAFO a fost amânat din nou. În acest sens, vor exista noi discuții între sindicat și administrație. Conducerea RAFO a depus la începutul anului 2010 un plan de concediere a 800 de muncitori. Totodată liderul sindicatului a adresat o scrisoare deschisă prin care cere modificarea legii reorganizării judiciare. “Administrația și acționarul majoritar RAFO au avut și au toată intenția de a evita restructurarea de personal, motiv faţă de care am așteptat termenul din 4 februarie în speranța că se va închide Planul de reorganizare, iar unitatea va urma procedura de implementare masivă a programului de modernizare – investiții și repornirea societății, aspect care menține direct și indirect în activitate peste 3.000 de salariați”, a declarat Ion Marian, purtător de cuvânt RAFO Onești. Cei 1.200 de salariați care au mai rămas la RAFO Onești sunt în pericol să-și piardă locul de muncă. Asta pentru că situația rafinăriei este din nou incertă. După ce în vara anului trecut se anunța repornirea rafinăriei cu surle și trâmbițe, în acest an se pare că acest lucru nu se va întâmpla. Judecătorul sindic a acordat un nou termen pentru derularea procesului, respectiv 25 februarie 2010. Curtea de Apel Brașov a solicitat parte din dosarele RAFO pentru a fi studiate vizavi de cele două contestații menționate. Tribunalul Brașov a trimis dosarele solicitate, iar dintr-o eroare administrativă în acestea au fost uitate și trimise către Curtea de Apel Brașov și cele trei contestații care trebuiau judecate la termenul din 4 februarie. Faţă de acest aspect, avocații RAFO au solicitat suspendarea ședinței și aducerea în regim de urgenţă a dosarului transmis din greșeală către Curtea de Apel Brașov, dosar în care se regăsesc contestațiile care aveau termen de judecată. “Această situație fără precedent, care sigur numai în dosarul RAFO se putea întâmpla, denotă clar că există o parte în proces care își realizează scopul prin orice mijloace pentru a menține în blocaj SC RAFO SA și forța de muncă sub amenințarea șomajului prin disponibilizare”, mai spune Ion Marian.
Unitatea nu poate ieși din insolvenţă prin închiderea Planului de reorganizare, din cauza unor vicii ale Legii 85, coroborate cu prevederile legislației civile, de drept comun, a Normelor și Directivelor Uniunii Europene cu privire la acordarea dreptului la apărare a fiecărui cetățean. Aceste aspecte dau dreptul oricărui cetățean, chiar dacă nu a avut legături cu RAFO, ca prin înaintarea unei cereri de intervenţie și contestație să blocheze la nesfârșit închiderea procedurii de reorganizare, aspect peste care judecătorul sindic nu poate trece. “Consecințele acestei blocări vădite de continuare a blocajului fata de RAFO și salariați, blocări prezentate în instanţă de către apărătorii RAFO nu au fost și nu sunt luate în calcul de instanţă, iar consecințele le suportă doar societatea și salariații”, mai spune Ion Marian. La nivel național sunt peste 200.000 de unități care se află în situația în care se găsește RAFO, aspect care a condus și conduce la prelungirea perioadei de criză, prin faptul că RAFO și alte unități, deși în perioada de insolvenţă au reușit, prin procedura de reorganizare, să redevină viabile și atractive, nu pot reveni la normalitate datorită Legii 85/2006 și vidului legislativ. În februarie 2008, rafinăria a fost oprită pentru realizarea programului de modernizare/retehnologizare, acest program fiind orientat spre creșterea eficienţei prelucrării țițeiului, obținerea produselor Euro 5 în conformitate cu cerințele UE și conversia la schema de operare petrochimică, înlocuirea producției de benzină cu producția de aromate (benzen și paraxilen) și creșterea randamentelor de obținere a gazelor lichefiate și propilenă.
Băncile refuză să discute cu RAFO despre luarea unui credit, întrucât compania se află în insolvenţă, deși de un an se negociază luarea unui împrumut, iar situația ar putea duce rafinăria în blocaj. “Nu putem lua credite decât cu garanții guvernamentale. S-a aprobat în AGA constituirea de garanții reale aspra bunurilor mobile și imobile ale RAFO pentru garantarea creditului de 330 milioane euro, însă asta ne dă doar dreptul să încercăm să luăm un credit. Însă acum nu putem lua creditul, pentru că suntem în insolvenţă. Eu de fapt gajez cu niște bunuri, dar nu știu ale cui sunt”, a mai explicat liderul sindicatului Rafinorul.
Pe 18 februarie la Curtea de Apel Brașov se va judeca recursul firmelor Glencore și Rafinăria Dărmănești, iar la Înalta Curte de Casație și Justiție - solicitarea celor două firme de strămutare a procesului.

Carmen Stan

Sursa: onestiexpres.ro

Smile: shorties

O mamă îşi cearta fiul: - Aha, deci în Spania nu vrei să te duci, în Italia nu vrei să te duci, fotbal nu ştii să joci, manele nu ştii să cânţi...Bine mă, atunci dă la facultate... să ajungem de râsul blocului!

--------------------------------------------

Două blonde:
- Aseară am făcut un test de sarcină.
- Vai! Şi au fost grele întrebările?

--------------------------------------------

Sâmbătă dimineaţă m-am trezit devreme, m-am îmbrăcat în linişte, mi-am pregătit un pachet cu mâncare pentru prânz, am luat câinele, am mers apoi tiptil până în garaj şi am ataşat barca la Jeep şi am pornit la drum. Spre disperarea mea, la ieşirea din garaj am observat că afară era o vijelie de nedescris, ploaie amestecată cu fulgi de zăpadă, vântul sufla cu peste 95km/h. Am revenit cu maşina în garaj şi am pornit radioul. La ştiri se anunţa că vremea se va înrăutăţi în continuu. M-am întors în casă.. M-am dezbrăcat înapoi în linişte şi m-am strecurat în pat lângă soţia mea şoptindu-i la ureche:
- E o vreme îngrozitoare afară.
Ea a răspuns somnoroasă:
- Îţi vine să crezi ... prostanacul meu de soţ meu s-a dus la pescuit pe o vreme ca asta!?

--------------------------------------------

Ardeleanul se duce la doctor deoarece tusea foarte tare. Doctorul îl consultă şi îl întreabă cu o voce gravă:
- Fumaţi?
Ardeleanul, după câteva momente de ezitare, răspunde:
- Mai bine aş bea ceva.

--------------------------------------------

Domnule doctor, am nevoie de ajutorul dumneavoastră. Am încercat tot felul de medicamente, dar tot n-am rămas gravidă!
- Staţi s-o luăm metodic! Poate e o chestiune de ereditate. Mama dumneavoastră a avut copii?

--------------------------------------------

Psihiatrul întreabă:
- Au mai existat în familia dumneavoastră cazuri cu boli mintale?
- Da, acum trei ani sora mea a refuzat să se căsătorească cu un american miliardar...

--------------------------------------------

Două blonde: Prima o întreabă pe cea de-a doua:
- Auzi fată, care crezi tu că e mai departe: Luna sau Londra?
- Da’ proastă mai eşti, fato.... vezi tu Londra de aici???

--------------------------------------------

-Soţia mea susţine că e mai bine să consumi legumele crude..
- Nici soţiei mele nu-i place să gătească.

--------------------------------------------

O bătrânică sună la pompieri:
- Pisica mea nu vrea să coboare din copac. Veniţi, vă rog, s-o daţi jos!
- Nu vă faceţi griji. Va sta cât va sta şi va coborî.
- Dar dacă nu coboară şi moare de foame?
- Mamaie, ai văzut vreodată un schelet de pisică în copac?

--------------------------------------------

El şi ea în pat. Sună telefonul. Ea răspunde. După ce ea se întoarce, el întreabă:
- Cine a fost?
- Soţul.
- Atunci plec.
- Stai liniştit. A zis că mai stă încă o oră, fiindcă a ieşit la o bere cu tine!

--------------------------------------------

Ce este soacra?
Soacra este un regizor al scenelor din familie.

--------------------------------------------

Cineva suna la uşă . Bărbatul deschide.
Moartea se află în faţa lui şi îi spune:
- Am venit după viaţa ta!
Bărbatul se întoarce şi-o strigă pe nevastă-sa:
- Viaţa mea! Pe tine te caută!

--------------------------------------------

Două blonde stau de vorba:
- Dacă ar veni un extraterestru la tine, te-ai întâlni, ai ieşi cu el?
- Nu... nu cred în relaţiile la distanţă!
- Dar tu?
- Doar dacă ar avea o navă spaţiala decapotabilă!

--------------------------------------------

Un proprietar de Trabant în magazinul de piese auto:
- Pentru Trabantul meu aş dori două ştergătoare de parbriz.
La care vânzătorul:
- Este în ordine. Găsesc că e un schimb cinstit...

De unde vine îngheţata?(funny)

Aţi fost vreodată curioşi ce fac oamenii de zăpadă pe timpul verii?
Dacă nu ştiaţi, atunci priviţi mai jos

Ingeniozitate plastică: Monalisa din ceşti de cafea

Un artist, ajutat de asistenţii săi, şi-a pus la încercare talentul. Astfel, el a realizat portretul Monalisei dar, surprinzător, din ceşti umplute cu cafea şi lapte.

 

Dacă nu este prea evident, urmăriţi şi imaginile de mai jos.

Probabil vă întrebaţi cum au reuşit să formeze diferitele culori. Ei au pus în fiecare ceaşcă mai mult sau mai puţin lapte, astfel încât să obţină diferite concentraţii de culoare.


În final, numărul ceştilor folosite a ajuns la cifra de 3604

Arca lui Noe

Te-ai întrebat vreodată care animal ar fi trebuit să plece de pe Arca lui Noe pentru a nu pune în pericol celelalte animale? Dacă da, îţi oferim răspunsul mai jos:
 

Dacă nici acum nu te-ai prins, îţi spunem noi: ciocănitoarea!

710

La service vine o blonda si cere un "saptesutezece". Vanzatorii se uita unii la altii mirati si se duc la mecanic.
Acesta o intreaba pe clienta:
- Ce-i acela un "saptesutezece", frumoasa doamna?
- Stiti, chestia aia mica din mijlocul motorului... Am pierdut-o si-mi trebuie alta, raspunde blonda.
Ca sa inteleaga despre ce e vorba, mecanicul ii da un pix si o hartie si o pune sa deseneze piesa.
Femeia traseaza un cerc cam tremurat in mijlocul caruia scrie 710, dar asta tot nu-l lamurste pe mecanic.
Asa ca o duce afara pe blonda la o masina cu capota ridicata si o intreaba:
- La masina asta vedeti vreun "saptesutezece"?
- Desigur, raspunde ea bucuroasa aratand cu degetul. E chiar aici!

Daca nu te-ai prins inca ce-i acela un "saptesutezece" deruleaza in jos.

duminică, 7 februarie 2010

Autostrada Soarelui şi multe drumuri naţionale închise din cauza vremii

Ziua de duminică a fost cu adevărat grea pentru sute de şoferi care s-au aventurat pe drumurile din sudul ţării. Viscolul a făcut înaintarea aproape imposibilă. Autorităţile au fost depăşite de situaţie, iar oamenii au stat blocaţi în nămeţi chiar şi şapte ore. Lucrătorii MAI au intervenit pentru deblocarea mai multor autoturisme pe toate drumurile din ţară. 


Autostrada Soarelui a fost închisă pe segmentul Bucureşti-Drajna din cauza viscolului puternic şi al vântului care depăşeşte 70 de km/oră. CNADR recomandă ca alternativă drumul DN3,  dar şi pe această rută sunt blocaje. Comisarul Paul Ulieru de la Centrul Infotrafic a declarat la Realitatea Tv că în seara de duminică spre luni nu prea se mai poate merge dinspre Constanţa spre Bucureşti.
Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile duminică, la ora 18.00, erau închise următoarele drumuri naţionale:
  • în judeţul Ialomiţa, DN2A Urziceni – Slobozia
  • în judeţul Buzău, DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila şi DN2C Costeşti – Padina
  • în judeţul Vrancea, DN 23B Măicăneşti – Ciorăşti
  • DN1D Urziceni (judeţul Ialomiţa) – Albeşti (jud. Prahova)
  • în judeţul Teleorman, DN51A Zimnicea – Piatra şi DN65E Roşiori de Vede – Piatra
  • DN41 Chirnogi (judeţul Călăraşi) – Daia (judeţul Giurgiu)
  • DN65A Buzoeşti (jud. Argeş) - Balaci (jud.Teleorman). 

În judeţul Călăraşi s-au semnalat blocaje din cauza zăpezii pe DN3 în special în zonele Ştefăneşti, Lehliu şi Plevna şi pe DN31 Cuza-Vodă – Olteniţa. Pe DN21, DN3A şi DN4 se circulă în condiţii extrem de grele, în unele lucuri pe un fir.

Toate aeroporturile sunt funcţionale şi nici în porturi nu au fost semnalate probleme,  a anunţat premierul Emil Boc. Bara şi Canalul Sulina au fost închise navigaţiei.

Circulaţia este întreruptă pe şase drumuri judeţene şi şapte drumuri comunale din sudul judeţului Dâmboviţa. Potrivit Prefecturii Dâmboviţa, nu se poate circula pe DJ 711 D Poiana - Lunguleţu, DJ 711 A Pitaru - Potlogi, DJ 611 Vişina - Fierbinţi, DJ 701 Cornăţelu - Dobra, DJ 711 A Pitaru - Potlogi, DJ 711 Comişani - Racoviţa, DC 68 sat Vlăsceni, comuna Potlogi, DC 31 Finta - Bilciureşti, DC 30 Bilciureşti - Finta, DC 34 A Ungureni - Corneşti, DC 116 Geangoeşti - Mogoşeşti, DC 41 Cornăţelu - Băleni şi DC 153 Brezoaele - Bâldana.
Un autobuz cu 35 de persoane a rămas blocat în localitatea Mărceşti din judeţul Dâmboviţa, din cauza zăpezii şi a viscolului. Mai multe utilaje de deszăpezire au plecat spre această localitate pentru a debloca drumul. "Utilajele au plecat spre zona afectată, să încerce să elibereze drumul şi persoanele rămase în autobuz", a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Dâmboviţa, Andreea Ionescu.

În Teleorman zece persoane, printre care şi un copil, au rămas înzăpezite iar în Mehedinţi circulaţia este întreruptă pe două drumuri judeţene.

Circulaţia pe cinci drumuri judeţene din Olt a fost închisă, iar pe alte şase este blocată, în urma ninsorii şi a viscolului a anunţat Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Potrivit acesteia, circulaţia este închisă pe DJ 604, între localităţile Bucinişu şi Obîrşia, pe DJ 542 A, între localităţile Vlădila şi Rotunda, pe DJ 546, între localităţile Potcoava şi Şerbăneşti, pe DJ 546 C, între localităţile Potcoava şi Perieţi şi pe DJ 542, între localităţile Redea şi Bucinişu.

Din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului ce au loc în 13 judeţe din sudul ţării şi în Capitală, începând de sâmbătă, de la ora 18.00, Direcţia Poliţiei Rutiere a dispus închiderea temporară a circulaţiei pe şoselele din zonele afectate. Mai mult, poliţia va verifica în trafic vehiculele grele, pentru a vedea dacă sunt dotate corespunzător "atunci când deplasarea se efectuează pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei". Şoferii care încalcă legea vor fi sancţionaţi, mai anunţă poliţia.

14 drumuri judeţene şi şapte drumuri comunale din Giurgiu sunt blocate din cauza viscolului, iar două localităţi au rămas fără energie electrică, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, Gabriela Georgescu. Aceasta a spus că pe drumurile din judeţ nu au rămas maşini înzăpezite. "Nu sunt localităţi izolate şi, deşi sunt drumurile blocate, există şi alte rute de acces", a mai spus Georgescu.

Sursa: realitatea.net

Mioriţa violet

După multe scremeri ale vremii, iată versiunea finală, retuşată şi plină de laitmotive poetice, a Mioriţei politice

Pe-un picior de plai,
La Izvor, pe Splai,
Iată vin la vale
Pentru confruntare,
Două siluete
Mândre, violete.
Unul e Traian,
Baciul constănțean 
Mergând pe furiș,
Şi privind cruciș.
Cu engleza "unsă",
Si şuviţa tunsă.
Iar celălalt e,
Lider PSD.
Familist convins,
Prostănac distins,
Care bea şampanii
Când îl bat duşmanii.
Se strânse Băselu'
Şi cu tot cartelu'
Şi se tot vorbiră
Şi se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Fix la confruntare
În seara senină
Şi cu lună plină,
Să-i pună lui Geoană,
Sare drept pe rană.
Şi să-i dea încet
Flăcări violet.
Şi cum se gândiră 
Îndată porniră.
După doar o tură
Pe Geoană-l făcură
Una-cu-pământu',
Că s-a dus la Vântu..
Şi cu tot cu Crinu'
El pierdu scrutinu'.
Imbătat cu suc,
Victor Hrebenciuc
Vine şi declară
Că atunci, joi seară  
S-au aprins încet  
Flăcări violet,
Luminând în şoapte
Un mandat de-o noapte
De această dată,
Foarte revoltată,
Mihaela Geoană
Ca o primă-doamnă
Declară că ştie
Că a fost magie
Acuzând frenetic
De-atac energetic.
Căci soţul iubit
Atunci i-a şoptit:
"Au, dragostea mea,
M-a pişcat ceva".
Şi o țară-ntreagă
Nu poa' sa-nţeleagă,
Care vrăjitoare
Ar putea fi-n stare
Să facă magie
La preşedinţie.
Băsescu declară
Ca să ştie-o ţară :
"Vinovat mă fac
De acel atac.
Avea Boc la el
Patru Duracell
Şi m-a sfătuit
Ca să le înghit
C-o să-mi dea vigoare,
Pentru confruntare.
Dar era prea mult,
C-am mâncat iaurt.
Şi vrând să le-ascund
Le-am băgat în fund.
(Şi-acum d-asta par
Şi eu găozar).
Şi-ntr-un plin avânt,
Am scăpat un vânt
Plin de energii,
De la baterii
Ce-a purtat încet
Flăcări violet,
Ce-atârnau cu greu
Prin-prejurul meu.
Si când a simțit
Geoană s-a oprit,
A oprit cuvântu'
Că îi place ..."Vântu'..".
Din acel moment
N-a mai fost atent
Doar puţin surprins
Fiindcă l-am învins.
Tre' să spun cinstit
N-aş fi reuşit
Fără-al meu secret:
.....Flăcări violet!"

Preliminarii EURO 2012

Tragerea la sorţi pentru preliminariile EURO 2012, efectuată la Palatul Culturii din Varşovia, a scos din nou în calea României echipa naţională a Franţei, formaţie pe care am întâlnit-o şi în campania pentru Mondialul din Africa de Sud. Pe lângă Cocoşii Galici, tricolorii se mai află în aceeaşi grupă cu Bosnia-Herţegovina, Belarus, Albania şi Luxemburg.

"Am picat cu un cap de serie printre cei mai puternici. Era greu să evităm una din marile puteri, poate cu excepţia Croaţiei. Bosnia e tare, avem ascendentul activităţii din ultimul timp, la fel ca şi pe Belarus, pe care i-am bătut de două ori în precedenta calificare pentru Euro. Rămânem a doua favorită a grupei după Franţa, la o oarecare luptă cu Franţa. E o componentă a grupei cât de cât convenabilă, luptăm şi vedem ce se va întâmpla în cele din urmă. Sper să prindem Franţa după Mondialul din vară, ei vor încerca să evite asta, cu siguranţă" -  Mircea Sandu (Tvr1).

"Cea mai accesibilă grupă este cea a României. Franţa este bună pentru noi, ei se vor duce de pe primul loc, iar noi de pe locul doi. Nu vom merge la baraj, vom avea cel mai bun punctaj dintre echipele de pe locul doi. Am jucat mereu bine cu Franţa, dar trebuie să recunoaştem că este diferenţă de valoare între noi. Sunt foarte optimist după această tragere la sorţi" - Dumitru Dragomir (Tvr1).

"Cred că este o grupă bună, se putea cu siguranţă şi mai rău. Franţa nu este o echipă într-o formă extraordinară în ultima perioadă, au avut probleme cu noi la Paris. Părerea mea este că trebuie să trecem de o asemenea grupă dacă avem pretenţii să ajungem la EURO. Avem un antrenor ambiţios şi cred că această grupă este una extrem de accesibilă"- Gică Popescu (Tvr1).

Grupa A

Germania
Turcia
Austria
Belgia
Kazahstan
Azerbaidjan
Grupa B

Rusia
Slovacia
Irlanda
Macedonia
Armenia
Andorra
Grupa C

Italia
Serbia
Irlanda de Nord
Slovenia
Estonia
Insulele Feroe

Grupa D

Franta
ROMANIA
Bosnia-Hertegovina
Belarus
Albania
Luxemburg

Grupa E

Olanda
Suedia
Finlanda
Ungaria
Moldova
San Marino

Grupa F

Croatia
Grecia
Israel
Letonia
Georgia
Malta

Grupa G

Anglia
Elvetia
Bulgaria
Tara Galilor
Muntenegru

Grupa H

Portugalia
Danemarca
Norvegia
Cipru
Islanda

Grupa I

Spania
Cehia
Scotia
Lituania
Liechtenstein

Partidele din preliminariile pentru EURO 2012 vor avea loc între septembrie 2010 şi octombrie 2011.

În total, vor fi 14 locuri care vor duce la turneul final, celelalte două poziţii fiind rezervate ţărilor gazdă Polonia şi Ucraina.

Câştigătoarele grupelor şi cea mai bine clasată echipă de pe locul doi se vor califica direct la EURO 2012. Pentru celelalte opt echipe de pe locul doi va exista un baraj de calificare, acesta urmând să se desfăşoare în noiembrie 2011.

Sursa: Hotnews.ro

Cod portocaliu de ninsori şi viscol în sudul ţării

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru Bucureşti şi 13 judeţe, valabilă de sâmbătă, ora 12.00, până luni, la ora 9.00. În urmă cu o zi, meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi vânt puternic pentru Bucureşti şi 21 de judeţe - Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Prahova, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Caraș-Severin, Timiş -, valabilă de sâmbătă de la ora 12.00 până luni dimineaţă, la ora 9.00.

 



Codul galben emis vineri a fost actualizat, sâmbătă, de Administraţia Naţională de Meteorologie, prin avertizarea cod portocaliu, valabilă în Bucureşti şi judeţele Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ilfov, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Galaţi.

Astfel, în intervalul 6 februarie, ora 18.00 - 7 februarie, ora 18.00, în judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman va ninge abundent, iar stratul de zăpadă ce se va depune va depăşi 30 - 40 de centimetri.

În intervalul 7 februarie, ora 6.00 - 8 februarie, ora 6.00, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Galaţi şi Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti va fi viscol puternic, determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii şi troienirea zăpezii, se arată în atenţionarea ANM.

Meteorologii menţionează că, în ce priveşte atenţionarea cod galben, de sâmbătă şi până luni dimineaţă vremea se va înrăutăţi treptat, la început în Banat şi Oltenia, apoi în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

"În aceste regiuni va ninge viscolit, vântul atingând viteze de până la 75 - 80 km/h; local ninsorile vor fi abundente, astfel că stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Ninsori viscolite vor fi şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde rafalele de vânt vor depăşi 100 km/h", potrivit atenţionării ANM.

Video Stirile ProTV



Sursa: Mediafax.ro , Stirileprotv.ro

sâmbătă, 6 februarie 2010

Whisky vechi îngropat în gheaţa din Antarctica


Cinci lăzi de whisky şi brandy, care au aparţinut exploratorului polar Ernest Shackleton, au fost descoperite, după mai bine de 100 de ani. Lăzile erau îngropate sub coliba lui Shackleton, construită de explorator în Antarctica, în 1908, cu ocazia unei expediţii ratate la Polul Sud. Ele au fost descoperite încă din 2006, dar erau îngropate mult prea adânc în gheaţă pentru a putea fi extrase. În plus, la momentul respectiv se credea că este vorba de numai două lăzi.

Unele dintre au fost deteriorate de gheaţa în care au fost îngropate, aşa că experţii ar putea întâmpina dificultăţi în încercarea de a recupera conţinutul.

Descoperirea este "un dar din paradis", a declarat un reprezentant al companiei
producătoare a băuturii, Whyte and Mackay. Richard Paterson, directorul compania care i-a livrat băuturile lui Shackleton, a declarat că "dacă poate va putea fi extras conţinutul sticlelor şi analizat, reţeta originală ar putea fi reconstituită". "Având în vedere că reţeta originală a fost de mult pierdută, această descoperire ar putea să deschidă o nouă poartă a istoriei", a adăugat el.

Expediţia lui Shackleton către Polul Sud, care a avut loc între 1908 şi 1909, a fost sortită eşecului. Temerarii au rămas foarte repede fără provizii şi au fost nevoiţi să renunţe, când mai aveau numai aproximativ 150 de kilometri până la atingerea destinaţiei finale. Polul Sud a fost în final atins pentru prima dată de exploratorul norvegian Roald Amundsen, în 1911.

Sursa: Antena3.ro

vineri, 5 februarie 2010

Avatar 2?

Canadianul James Cameron, regizorul superproducţiei "Avatar", a declarat, miercuri seară, pentru postul TV CNN că "s-ar putea lăsa convins" să facă o continuare a acestui film, care a bătut, marţi, recordul de box office nord-american deţinut de "Titanic".

Întrebat despre posibilitatea lansării unui eventual "Avatar 2", dorit deja de Robert Murdoch, patronul studiourilor Fox, James Cameron a declarat: " Aş putea să mă las convins. Dar mai întâi trebuie să vedem ce încasări va aduce primul film ".

Răspunsul la această întrebare se numără deja în miliarde de dolari. După ce a învins "Titanic", regizat tot de James Cameron, în ceea ce priveşte încasările pe plan mondial, "Avatar" a doborât, marţi, şi recordul de box office deţinut de "Titanic" pe teritoriul nord-american.

Avatar, un thriller SF 3D, a generat deja încasări de peste 2,05 miliarde de dolari pe plan mondial, din care peste 601 milioane de dolari reprezintă încasările din America de Nord.

James Cameron, care a acordat cu această ocazie primul său interviu după ce filmul său a stabilit aceste recorduri de box office, a mărturisit că nu se aştepta la un astfel de succes. "Nu este vorba de falsă modestie. Ştiam că va fi un film comercial, dar nu credeam că va obţine nici jumătate din această sumă".

" Văd un tipar foarte asemănător între «Titanic» şi «Avatar». Nu pentru că ar fi filme care se aseamănă, pentru că subiectele lor sunt complet diferite, ci pentru că, în ambele cazuri, oamenii vor să vadă şi apoi să revadă filmul . Trebuie să existe un fel de legătură emoţională cu filmul. Iar acest lucru se petrece în toate culturile din lume, căci filmul este bine primit pe toate pieţele internaţionale", a explicat James Cameron.

Regizorul, care nu a spus niciun cuvânt despre cele nouă nominalizări la Oscar pe care le-a primit filmul său, a declarat că "Avatar" nu a fost deloc un proiect uşor. "A trebuit să mă forţez să nu-mi pun pistolul la tâmplă de 20 de ori în timpul realizării acestui film. Însă asta e natura unui proiect experimental. Poţi să ai o idee generală despre direcţia spre care te îndrepţi, însă în niciun caz nu poţi să prevezi încurcăturile şi schimbările de situaţie ce apar pe parcurs", a spus acesta.

"Avatar" a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor. Filmul concurează la premiile Oscar pentru aceste două categorii, dar şi pentru alte şapte categorii tehnice.

Sursa: Mediafax.ro

Info


Încearcă cele mai tari joculeţe de pe blog!
Orientează-te pe blog cu ajutorul hărţii! Pentru începători: folosiţi Arhiva sau Categoriile pentru o orientare mai uşoară